BÂIGUÍT, -Ă, bâiguiți, -te, adj. (Despre vorbire) Fără noimă, fără sens, rău articulat. ♦ (Despre oameni) Zăpăcit, buimac. – V. bâigui. Vezi definitia »

wagón-lít (fr.) [pron. vagõlí] s. n., art. wagon-lit-ul; pl. wagon-lit-uri Vezi definitia »

LEVÍT s. m. preot la vechii evrei. (< fr. lévite) Vezi definitia »

GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat², bortelit, bortit. ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. Haină găurită. [Pr.: gă-u-] – V. găuri. Vezi definitia »

COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi. Vezi definitia »