Definita cuvantului manșon
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu manșon
EXCITRÓN s.n. Tub redresor monoanodic cu arc de mercur, folosit în scheme de redresare monofazate. [< fr. excitron]. Vezi definitia »
FANOTRÓN s. n. gazotron. (< fr. phanotron) Vezi definitia »
BERTÓN, bertoane, s. n. Barcă cu vâsle, din pânză cauciucată folosită la bordul submarinelor și al navelor mici. – Din fr. berthon. Vezi definitia »
BURLINGTON [bə:liŋtən], oraș în SV Canadei (Ontario), la NE de Hamilton; 116,7 mii loc. (1986). Ind. chim., a mat. de constr., lemnului și conservelor de fructe. Vezi definitia »
cocón (cocóni), s. m. – 1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv. – Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilărie; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună. Vezi definitia »