SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiune, însărcinare încredințată unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – sol² + suf. -ie. Vezi definitia »

CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor pe plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. Vezi definitia »

ELUCUBRÁȚIE s. f. 1. lucrare compusă cu multă osteneală și răbdare, lucrând ziua și noaptea. 2. (peior.) combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberație. (< fr. élucubration, lat. elucubratio) Vezi definitia »

MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie. Vezi definitia »

ARMONÍE s. f. 1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ♦ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »