ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ. Vezi definitia »

sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis). Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095), cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvîntului nu pare stabilit cu siguranță. Vezi definitia »

SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Splendid, măreț, impunător, impresionant. 2. Neobișnuit de frumos. 3. Grandios 4. Minunat, splendid, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. 5. Perfect. 6. Uimitor de frumos, rar (despre Florentina)/<fr. superbe, lat. superbus Vezi definitia »

PROVÉRB, proverbe, s. n. 1. Învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie. 2. (Franțuzism) Operă dramatică scurtă, al cărei conținut ilustrează un proverb (1). – Din lat. proverbium, fr. proverbe. Vezi definitia »

VERB s.n. 1. Parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (Poet.; la sg.) Cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. [Pl. -be. / < lat. verbum, cf. fr. verbe]. Vezi definitia »