Definita cuvantului moștenitor
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare s. m. și f. 1. Persoană care moștenește bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = prinț care urmează să se urce pe tron după moartea suveranului. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu moștenitor
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro1 + receptor. Vezi definitia »
REACTÓR s.n. 1. Aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 2. Dispozitiv pentru producerea unei reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor anumite elemente; pilă atomică. [Pron. re-ac-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. réacteur, germ. Reaktor]. Vezi definitia »
MANIPULATÓR, -OÁRE I. s. m. f. manipulant. II. s. n. 1. dispozitiv pentru apucarea și manipularea lingourilor sau a altor semifabricate calde într-o uzină. 2. aparat pentru stabilirea și întreruperea circuitului la aparatele de telecomunicații. 3. comutator electric comandat prin pedală. (< fr. manipulateur) Vezi definitia »
mátor (mátoră), adj. – Bătrîn, încărcat de ani. – Var. matur. Mr. matur. Sl. matorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 190; Romansky 124; Conev 59), cf., bg., sb., cr., slov. mator. Originea cuvîntului sl. nu este sigură: din lat. materia după Berneker, II, 25, mai probabil din lat. maturus, ca în mr. (după Pușcariu 1052, rom. provine direct din lat.). E dubletul lui matur, adj. (copt, În toată firea), sec. XIX, cu der. maturitate, s. f., din fr. maturité. – Der. matori, vb. (rar, a îmbătrîni); matorie, s. f. (înv., vechime). Vezi definitia »
DEGIVRÓR s.n. Dispozitiv folosit la avioane pentru a preveni sau a înlătura givrajul. [Var. dejivror s.n. / < fr. dégivreur]. Vezi definitia »