CENÓBIU s.n. 1. (Liv.) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun; cinovie. 2. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. [Pron. -biu. / < it. cenobio, cf. gr. koinos – comun, bios – viață]. Vezi definitia »

PARODÓNȚIU s. n. ansamblu de țesuturi în care sunt fixați dinții în osul maxilar; parodont. (< germ. Parodontium) Vezi definitia »

PECÚLIU s. n. 1. (În antichitate) Sumă de bani economisită de un sclav pentru a-și răscumpăra libertatea: gratificație acordată unui sclav de către stăpânul său sau unui soldat la eliberare. 2. Sumă de bani primită de un condamnat după ispășirea pedepsei, pentru munca prestată în timpul detențiunii; p. gener. bani economisiți, agoniseală. – Din lat. peculium. Vezi definitia »

CASIOPÉIU s. n. (Chim.) Lutețiu. [Pr.: -si-o-pe-iu] – Din fr. cassiopéium. Vezi definitia »

EUFÓNIU s. n. instrument muzical de suflat din alamă, folosit în fanfară, cu registru corespunzător vocii de bariton. (< it. eufonio) Vezi definitia »