Definita cuvantului clapă
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu clapă
TELECOMÁNDĂ s. f. acționarea de la distanță a unor instalații; ansamblul mijloacelor folosite. (< fr. télécommande) Vezi definitia »
ȘIRÉGLĂ, șiregle, s. f. (Reg.) Codârlă (la car sau la căruță). – Din magh. saraglya. Vezi definitia »
SPĂLĂTÚRĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate fiziologică sau patologică a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură. Vezi definitia »
ghébă (ghébe), s. f. – Manta țărănească de postav. – Var. cheb(e). Tc. kebe (Șeineanu, II, 102). Pare dublet de la gubă. Vezi definitia »
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. Vezi definitia »