VERIGÁȘ, -Ă, verigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Codoș; mijlocitor. – Din verigă + suf. -aș. Vezi definitia »

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. Vezi definitia »

MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. aș. Vezi definitia »

COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. Vezi definitia »

scărmeníș, scărmeníșuri, s.n. (reg.) 1. scărmănat. 2. scărmănătură, scărmăneală. 3. joc de copii (cu fugă, hărțuieli, prins). 4. cercetare, anchetă. Vezi definitia »