săláș (-șuri), s. n. – 1. Locuință, locaș, casă. – 2. Adăpost, refugiu. – 3. (Trans. de N.) Sicriu. – 4. Grup de familii de țigani robi, format pînă la 15 capi de familii care aparțineau aceluiași proprietar. – Var. Mold. salaș. Mag. szállás (Miklosich, Fremdw., 124; Cihac, II, 524; Gáldi, Dict., 96), cf. sb. salaš „cătun”, pol. szalasz, rus. šalaš. – Der. sălășlui, vb. (a găzdui, a adăposti; a se aciua; a locui, a trăi); sălășluință, s. f. (sălaș, domiciliu); sălășitoare, s. f. (Trans., osul-iepurelui, Onosis spinosa). Vezi definitia »

BĂRDÁȘ, bărdași, s. m. (Reg.) Dulgher, lemnar. – Din bardă + suf. -aș. Vezi definitia »

prăștnáș, prăștnáși, s.m. (reg.) fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, așezate pe stogurile sau clăile de fân sau de coceni, pentru a le proteja de vânt; martac. Vezi definitia »

STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș. Vezi definitia »

cărțáș, cărțáși, s.m. (reg.) 1. îngrijitorul scriptelor comunale; secretarul comunal. 2. jucător de cărți; cartofor, cărțar. Vezi definitia »