SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene, s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊ Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit). 2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal). 3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [Var.: sprinceánă s. f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena). Vezi definitia »

ECTOGENÉZĂ s.f. Teorie în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în materia vie, absolutizând acțiunea mediului extern și contestând rolul structurii interne a organismelor. [< fr. ectogenèse, cf. gr. ektos – în afară, genesis – naștere]. Vezi definitia »

BETAÍNĂ s. f. substanță, derivat al glicocolului, din sfecla de zahăr. (< fr. bétaïne) Vezi definitia »

GÁIȚĂ² s. f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă țărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiț). Vezi definitia »

JONCTÚRĂ s. f. 1. element fonetic care marchează o pauză. 2. graniță între două silabe, morfeme, sintagme sau fraze. (< fr. joncture) Vezi definitia »