NIVÉL s.n. I. 1. Starea unui plan orizontal sau a unor puncte situate în același plan orizontal; înălțime a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat. 2. (Fig.) Stadiu, grad; situație, treaptă; etapă; indice. II. Nivelmetru. [Pl. -luri, -le. / < nivela, cf. fr. niveau]. Vezi definitia »

FUȘCÉL s. m. v. fuscel. Vezi definitia »

cel art. adj., pron. dem. – 1. Acela (indică persoane și obiecte depărtate). – 2. Acela (indică, dintre două obiecte, pe cel mai îndepărtat). – 3. Servește pentru a pune în evidență, în cazul obiectelor cunoscute: doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe (Alecsandri); ce-ați mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). – 4. Înainte de un adj.calificativ, evită repetiția antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevărată (Creangă). – 5. Acela (în corelație cu ce). – 6. (Art. def.) Stabilește o corelație între s. și atributul său (la început, pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemănătoare): părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toți boierii cei mari și cei mici (Ispirescu), (astăzi această nuanță s-a pierdut). – 7. (Art. def.) Stabilește o corelație între un s. și un num. ordinal: un punct se mișcă, cel întîi și singur (Eminescu). – 8. (Art. def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. – 9. Împreună cu adj., formează construcții cu valoare de s.: cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte. – Cel de sus. – Cel pierit (sifilis). Formă atonă redusă de la acel. Decl. ca acel. – Compară celalalt, adj. și pron. dem. (al doilea; pl. ceilalți), formă care prezintă numeroase var., datorită posibilității de a se uni cele două forme, cel și cela, cu alte două forme, alt și alalt, aceasta din urmă cu var. ălalt, alant și ălant. Forme de bază: celalalt (f. cealaltă), gen. celuilalt (f. celeilalte), pl. ceilalți (f. celelalte); gen. celorlalți (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Pușcariu 54 se gîndește la o der. directă din lat. *illum illum alter; este însă probabil ca această compunere să fie rom. Vezi definitia »

BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Bălai + suf. -el. Vezi definitia »

păducél (păducéi), s. m. – 1. Scaiete (Crataegus oxyacantha). – 2. Rîie a oilor. – 3. Mîncărime sau furnicătură pe tălpile picioarelor. – Mr. piducl’aș, megl. piduțel. Lat. *peducellus „sarcopt”, în loc de peducullus (Pușcariu 1239; Candrea-Dens., 1305; REW 6349; Pușcariu, Dacor., VII, 479), cf. it. pedicello „viemișor”. Numele de spin se explică prin usturimea produsă de fructul său. Scriban îl explică prin credința populară că ar provoca furnicătură; dar e vorba de o etimologie populară. – Cf. păduche. Vezi definitia »