SPOVEDÍ, spovedésc, vb. IV. Refl. (În practicile Bisericii creștine) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati. Vezi definitia »

DI³(A)- pref. „separare”; „prin, de-a lungul”; „peste”; „contra”; „poziție de mijloc”. (< fr. di/a/-, cf. gr. dia, prin, peste) Vezi definitia »

hlidí, hlidésc, vb. IV (reg., înv.) 1. a privi cu jind, a jindui. 2. a aștepta. Vezi definitia »

logodí (logodésc, logodít), vb. – 1. (Refl.) A se lega, a contracta o căsătorie. – 2. A lega prin logodnă pe cineva. Sl. lagoditi „a se înțelege, a trata ceva” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 339; Cihac, II, 175), cu asimilarea vocalei atone (*lăgodi), cf. rus. lagoda „învoială”. Roesler 572 deriva în mod echivoc acest cuvînt din gr. δίδωλόγον „a promite”. – Der. logodnă, s. f. (calitate de logodnic, perioada de timp cît doi tineri sînt logodiți), cf. sl. lagodinŭ „potrivit, convenabil”, cuvînt ce se folosește în Munt., Mold. și Trans. de E. (ALR, II, 158); logodnic, s. m. (tînăr logodit); logodnică, s. f. (fată logodită); logodită, s. f. (înv., logodnică); logoditor, s. m. (înv., logodnic); logodință, s. f. (înv., logodnă). Vezi definitia »

pohodí, pohodésc, vb. IV (înv.) a umbla, a merge, a se deplasa. Vezi definitia »