NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș. Vezi definitia »

BURDÚȘ s. n. v. burduf. Vezi definitia »

înaintaș, înaintași s. m. (intl., înv.) 1. delincvent intrat în rîndurile polițiștilor. 2. (la pl.) ochelari. Vezi definitia »

surtucáș, surtucáșe, s.n. (reg.) 1. surtuc mic; surtucel. 2. suman scurt femeiesc. Vezi definitia »

mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi. Vezi definitia »