EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza. Vezi definitia »

CERNĂUȚEÁNCĂ, cernăuțence, s. f. Femeie născută și crescută în Cernăuți. ♦ Locuitoare din Cernăuți. – Din Cernăuțean + suf. -că, prin analogie cu nume de locuitoare din alte orașe. Vezi definitia »

tólpă, tólpe, s.f. (reg.) grup, ceată, cârd. Vezi definitia »

plugníță, plugníțe, s.f. (reg.; înv.) 1. plug mic. 2. rariță. Vezi definitia »

METALOGRAVÚRĂ s.f. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor de metal pentru imprimarea hârtiilor de valoare nominală. ♦ Clișeu astfel obținut. [< fr. métallogravure]. Vezi definitia »