MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch. Vezi definitia »

OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. Vezi definitia »

arbănáș (arbănáși), s. m. – (Înv.) Albanez. – Mr. arbines. Alb. arbën, arbereš (Meyer 12), în parte prin intermediul sb., bg. arbanaš. Numele etnic actual este albanez, dubletul neol., din it. albanese, fr. albanais. În ngr. același nume este ἁρβανίτης, deformat ulterior în ἁρναβίτης; din prima formă provine rom. (înv.) arvanit, iar din ultima tc. arnaut, de unde rom. arnăut, s. m. (albanez; scutier, paznic personal), megl. arnăut (Cihac, I, 544; Șeineanu, II, 24; Lokotsch 104; Meyer 10; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 340), cf. alb. arnaut, bg. arnautin. – Der. de la acesta din urmă, arnăuțesc, adj. (care aparține arnăuților); arnăuțește, adv. (ca arnăuții); arnăuțime, s. f. (mulțime de arnăuți). Vezi definitia »

FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. Vezi definitia »

ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec. Vezi definitia »