Definita cuvantului mânătură
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală pricinuită de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu mânătură
OÁGĂ, oage, s. f. (Reg.) Vâlcea. – V. hoagă. Vezi definitia »
STRÚJNIȚĂ, strujnițe, s. f. (Reg.) 1. Rindea. 2. Strung. – Sb. stružnica. Vezi definitia »
ASUPREÁLĂ, asupreli, s. f. (Pop.) Asuprire. – Asupri + suf. -eală. Vezi definitia »
SPĂLĂTOREÁSĂ, spălătorese, s. f. Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor. – Spălător + suf. -easă. Vezi definitia »
vátră (vétre), s. f. – 1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë. – Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi). Vezi definitia »