Definita cuvantului placă
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă (sau învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod de tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, utilizată îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 5. (Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. ◊ (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu placă
CÓCĂ s. f. 1. corp al unei nave. 2. învelișul exterior al unui avion. ◊ construcție în formă de bărci a hidroavioanelor. (< fr. coque) Vezi definitia »
PARÁFĂ, parafe, s. f. 1. Ștampilă cu iscălitura sau cu numele cuiva (prescurtat sau cu inițiale); ștampilă a unei instituții. ♦ Iscălitură (prescurtată) pusă pe un act. 2. Trăsătură de condei adăugată la sfârșitul unei iscălituri pentru a o deosebi de altele sau pentru a o împodobi; p. ext. linie de ornament. – Din fr. paraphe. Vezi definitia »
pétcă, pétci, s.f. (reg.) firidă. Vezi definitia »
BAROCÁMERĂ s.f. Cameră în care se realizează adevărate microclime de altitudine și presiune, servind la studierea fiziologiei organismului la diferite înălțimi, precum și la tratamentul anumitor boli. [< baro- + cameră, cf. gr. barys – greu, lat. camera – cameră]. Vezi definitia »
PATÁȘCĂ1, pataște, s. f. (Reg.) 1. Numele mai multor mijloace (rudimentare) de transport sau al unor părți componente ale acestora. 2. Năsălie; dric. 3. Tașcă, [Var.: pătáșcă s. f.] – Cf. tașcă. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z