Definita cuvantului prăjină
PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5- 7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu prăjină
leánă s.f. (pop.) un joc, învârtită; nume de cățelușă. Vezi definitia »
TÉNTĂ s. f. 1. amestec, în diferite proporții, de apă și tuș sau orice alt colorant, folosit pentru a reda nuanța dorită într-o colorație. 2. (fig.) nuanță, culoare. 3. strat de culoare omogen, aplicat pe un suport. (< fr. teinte) Vezi definitia »
BALÍSTĂ, baliste, s. f. Mașină de război folosită în antichitate la aruncarea de bolovani, de butuci etc. asupra (obiectivelor) dușmanului. – Din lat. ballista, it. balista, fr. baliste. Vezi definitia »
TERÁSĂ1, terase, s. f. 1. Construcție deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement). ♦ Suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren, în parcuri sau în grădini. ♦ Porțiuni de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt așezate mese pentru consumatori. 2. Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea scoarței pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgătoare. – Din fr. terrasse. Vezi definitia »
MIERLÚȚĂ1, mierluțe, s. f. (Pop.) Mierliță. – Mierlă + suf. -uță. Vezi definitia »