Definita cuvantului pântece
PẤNTECE, pântece, s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu pântece
INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî. ♦ A include, a adăuga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forța sau pe furiș). 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc. ♦ A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.). [perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. introduire. Vezi definitia »
VARÍCE s.f. Dilatație patologică a venelor (mai ales a celor din regiunea membrelor inferioare) datorită pierderii elasticității acestora. // (În forma varico-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) varice”. [Pl. invar. / < fr. varice, cf. lat. varix]. Vezi definitia »
suláce adj. invar. (înv.) care are forma de sulă. Vezi definitia »
feríce adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b. Vezi definitia »
PONTÍFICE s.m. Pontif. [Var. pontefice s.m. / < lat. pontifex, cf. it. pontifice]. Vezi definitia »