FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. Vezi definitia »

TONITRUÁNT, -Ă adj. (Liv.; despre voce) Tunător, tonant. [Pron. -tru-ant. / < fr. tonitruant]. Vezi definitia »

talánt (-ți), s. m. – Monedă veche. Mgr. τάλαντος, cf. sl. talanŭtŭ (Cihac, II, 705; Murnu 54; Vasmer, Gr., 139). Sec. XVI. Este dubletul lui talent, s. n., din fr. talent, der. talentat, adj. (cu talent). Vezi definitia »

NECOMBATÁNT, -Ă adj., s.m. (Cel) care nu ia parte efectivă la luptă. [< ne- + combatant, după fr. non-combattant]. Vezi definitia »

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis. Vezi definitia »