Definita cuvantului solstițiu
SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă sau cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu solstițiu
CARAGIU. 1. Toma C. (1925-1977, n. Hrupișta, azi Argos Orestikón, Grecia), actor român. Largă disponibilitate interpretativă pentru comedie („De Pretore Vincenzo” de Eduardo de Filippo, „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, „Revizorul” de Gogol) și dramă („Azilul de noapte” de Gorki, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „Lungul drum al zilei către noapte” de O’Neill, „Domnișoara Anastasia” de G.M. Zamfirescu). Remarcabil interpret de revistă muzical-umoristică și de film („Procesul alb”, ciclul „Haiducilor”, „Actorul și sălbaticii”, „Tatăl risipitor” ș.a.) 2. Matilda C. Marioțeanu (1927-2009, n. Hrupișta, azi Argos Orestikón, Grecia), lingvistă română. Soră cu C. (1). Specialistă în dialectologie și istoria limbii române („Compendiu de dialectologie nord- și sud-dunăreană”). Editor al celui mai vechi text religios românesc („Liturghier aromânesc, manuscris anonim inedit”). 3. Georgeta C. Gheorghiță (n. 1929, Sarsînlar, Durostor), scultoriță română. Soră cu C. (1 și 2). Compoziții figurative cu sens simbolic și portrete („I.L. Caragiale”). Predilecție pentru sculptura în lemn. Vezi definitia »
buiurdíu (-íe), s.n – (Înv.) Ordin, decret. – Var. buiuruldiu, buiurultiu, buiurlău, buiurdismă. Tc. buyur(ul)du „ordin dat de un guvernator de provincie” (Șeineanu, III, 22); ultima var. din ngr. μουπγιουρντισμα. – Der. buiurdusi (var. buiurdi), vb. (a confirma prin decret, a comunica oficial), din tc. buyurmak, aorist buyurdy, sau din ngr. μουπγιουρντίζω, care provine din tc. (Gáldi 156). Vezi definitia »
mumbaiegíu (înv.) s. m., art. mumbaiegíul; pl. mumbaiegíi, art. mumbaiegíii (-gi-ii) Vezi definitia »
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. (Livr.) Funcție de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. Vezi definitia »
FILALÍU s. n. (Înv.) Pânză foarte fină și subțire din care se făceau șervete, cămăși etc. – Et. nec. Vezi definitia »