STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. Vezi definitia »

INTONÁRE s.f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei; intonație. [Var. întonare s.f. / < intona]. Vezi definitia »

ZBUCIUMÁRE, zbuciumări, s. f. Faptul de a (se) zbuciuma; frământare, chin, necaz; agitație, alergătură; zvârcolire, zbatere. – V. zbuciuma. Vezi definitia »

picluíre, picluíri, s.f. (reg.) cernere fină. Vezi definitia »

SPADICIFLÓRE s.f.pl. Ordin de plante erbacee monocotiledonate, având ca inflorescență un spadice; (la sg.) plantă din acest ordin. [Sg. spadicifloră. / < fr. spadiciflores, cf. lat. spadix – spadice, flos – floare]. Vezi definitia »