MĂLURĂ, măluri, s. f. 1. Boală a grâului și a altor păioase, cauzată de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. 2. Numele mai multor specii de ciupeci microscopice care trăiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee și care produc mălura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de mălură (1); pulbere neagră din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghină. – Cf. ngr. melíni. Vezi definitia »

SPARTACHIÁDĂ s.f. Competiție sportivă de mase, care include mai multe sporturi. [Pron. -chi-a-. / < rus. spartakiada, cf. fr. spartakiade]. Vezi definitia »

mînă (mîini), s. f. – 1. Parte anterioară a brațului. – 2. Braț, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conținutul). – 5. Strat, înveliș. – 6. (În jocurile de cărți) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărțile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Pușcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Pușcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulație generală, numai în Crișana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănușe, mănuchi. Der. mînuță, s. f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuiește); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formație literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, ușor; adj., ușor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, ușor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziție; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s. f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s. f. (vrajă, farmec); mînăștergură, s. f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă și șterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s. n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s. m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă. Vezi definitia »

AZOTÚRĂ s. f. combinație a azotului cu un metal; nitrură. (< fr. azoture) Vezi definitia »

sărutátă, sărutáte, s.f. (înv.) 1. salut. 2. sărut, pupat. Vezi definitia »