Definita cuvantului frică
FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu frică
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. Vezi definitia »
podoábă (podoábe), s. f. – Ornament, bijuterie. Sl. podoaba (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 271; Conev 85). – Der. (îm)podobi, vb. (a orna, a găti; a se asemăna), din sl. podobiti; podobie, s. f. (înv., comparație; cîntare liturgică servind drept model), din sl. podobije; podobnic, adj. (înv., asemănător, comparabil); despodobi, vb. (a scoate podoabele, a se dezbrăca); preapodobie, s. f. (sanctitate), din sl. prĕpodobije, înv.; preapodobin (var. preapodobnic, preapodobit), adj. (înv., sfînt), din sl. prĕpodobinŭ; spobodi, vb. (a face demn, meritoriu), din sl. sŭpodobiti. Vezi definitia »
BÁZĂ s. f. 1. parte inferioară a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonică. 2. electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui număr) = număr care se ridică la puterea indicată de exponent. ◊ latură a unui poligon sau față a unui poliedru, în poziția cea mai de jos. 4. element fundamental, esențial a ceva (cuvânt, combinație chimică etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a întemeia, a înființa. 5. totalitatea relațiilor de producție dintr-o etapă determinată a dezvoltării sociale, economice, pe care se înalță suprastructura corespunzătoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinată. ♦ ~ militară = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sunt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă. 7. ~ sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanță chimică cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza) Vezi definitia »
BUIÓTĂ s.f. Termofor. [Pron. bu-io-. / < fr. bouillotte]. Vezi definitia »
CUVÉTĂ s. f. (geol.) depresiune naturală sau artificială cu un contur circular. Cuveta lacului = teren ocupat de un lac de acumulare până la nivelul crestei barajului. (< fr. cuvette) Vezi definitia »