DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen. Vezi definitia »

TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (În loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme). Vezi definitia »

ȘATÉN, -Ă adj. (Despre păr) Castaniu; (despre oameni) cu părul castaniu. [< fr. châtain, cf. châtaigne – castană]. Vezi definitia »

ȘATÉN, -Ă adj. (despre păr) castaniu; (despre oameni; și s.) cu părul castaniu. (< fr. châtain) Vezi definitia »

SPUMOGÉN s. n. substanță, stabilizator de spumă, în extinctoare, la prepararea betoanelor etc. (< spumă + -gen²) Vezi definitia »