Definita cuvantului frunză
FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu frunză
CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: -ca-uă] – Cf. ucr. kava. Vezi definitia »
BĂTĂTÁRNICĂ, bătătarnice / bătătarnici, s. f. v. PETIMBROASĂ. (Reg.) Nume dat mai multor specii de plante din familia compozitelor: a) cruciuliță (Senecio rupester); b) cruciuliță (Senecio vulgaris); c) bătătarnică (Senecio crucifolius); d) spălăcioasă (Senecio vernalis). – [DEX '98] Vezi definitia »
cóță, cóțe, s.f. (reg.) privată, budă, closet, umblătoare. Vezi definitia »
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură. Vezi definitia »
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha. Vezi definitia »