AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

Sursa: DEX '98