áță (áțe), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendență militară. Lat. acia (Pușcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administrație, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ție. Der. ațică, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); ațist, s. m. (ofițer de intendență); ațos, adj. (care are ațe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220). Vezi definitia »

PELVIPERITONÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a peritoneului pelvian. [< fr. pelvipéritonite]. Vezi definitia »

PUBÉLĂ, pubele, s. f. Recipient portabil pentru gunoiul menajer. – Din fr. poubelle. Vezi definitia »

SCALIÓLĂ s.f. Placă ușoară fabricată din ipsos cu zgură sau cu rumeguș, care se întrebuințează la construirea de pereți interiori ușori. [Pron. -li-o-. / < it. scagliola]. Vezi definitia »

părácă s.f. (reg.) chiciură. Vezi definitia »