îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb. – 1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță). Vezi definitia »

crăgúi (-i), s. m. – Copil care se joacă sărind într-un picior. Sb. kraguj „uliu” (DAR). În Banat. Vezi definitia »

chicuí, chícuiésc, vb. IV (înv.) a apuca de chică. Vezi definitia »

șiuí, șíui, vb. IV (reg.; despre oameni) a șuiera printre dinți. Vezi definitia »

zuzuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zúzuie, imperf. 3 sg. zuzuiá conj. prez. 3 să zúzuie Vezi definitia »