Definita cuvantului pasetă
PASÉTĂ, pasete, s. f. Piesă a unei mașini de tricotat care servește la conducerea firului. – Din fr. passette.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu pasetă
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. (Livr.) Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum. Vezi definitia »
PERIODONTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor care compun periodontul; parodontită; pericimentită. [< fr. périodontite]. Vezi definitia »
fúrcă (fúrci), s. f.1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu doi sau trei dinți încovoiați. – 2. Furcoi. – 3. Cantitate de fîn care se poate lua cu furca sau furcoiul. – 4. Muncă agricolă făcută cu furca sau furcoiul. 5. Spînzurătoare. – 6. Stîlp sau băț de care se sprijină cumpăna puțului. – 7. Crăcană, par de susținere a unei greutăți, a unei crengi etc. – 8. Stern, os al pieptului. – 9. Stîlp, par, țăruș. – 10. Suport al sulului de urzeală, la războiul de țesut. – 11. Răscruce, bifurcație. – 12. La car, loitră. – 13. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. – Mr., megl. furcă, istr. furke. Lat. fŭrca (Pușcariu 678; Candrea-Dens., 693; REW 3593; DAR; Densusianu, GS, II, 317), cf. alb. furkë (Meyer 111; Philippide, II, 643; ar putea proveni din rom.), it., prov., cat., port. forca, fr. fourche, sp. horca. Der. furcărie, s. f. (Mold., șezătoare la care femeile torc lînă); furcătură, s. f. (bifurcație), cu suf. -tură (după Candrea-Dens., 696 și DAR, de la un lat. *fŭrcatūra); furcea, s. f. (furcuță; loitră de car), poate din lat. *fŭrcĭlla, cf. basc. murkila; furcer, s. m. (Trans., furcă cu dinții de fier); furchiță, s. f. (furcă de tors); (în)furcitură, s. f. (bifurcație; furcoi de fîn, căpiță); furcoaie, s. f. (cuier); furcoi, s. n. (furcă mare); furculiță, s. f. (Trans., furculiță); înfurci (var. înfurca), vb. (a lua cu furca; a desface, a despica; a bifurca), pe care Pușcariu 874 și Candrea-Dens., 694 îl derivau de la un lat. *infŭrcāre. – Din. rom. provine ngr. φουρϰουλίτσα; alb. furkë și furkuljitsë „furculiță”; bg. furka, hurka (Candrea, Elemente, 408; Romanski, Jb., XV, 107; Berneker 286; Capidan, Raporturile, 195); bg. forkolica, fărkulica (Mladenov 660, care, totuși, derivă bg. furka direct din lat.); și mag. furkó (Drăganu, Dacor., VII, 199). Vezi definitia »
COENZÍMĂ s.f. Componentă activă și termostabilă a unei enzime; coferment. [Pron. co-en-. / < fr. coenzyme]. Vezi definitia »
píldă (pílde), s. f.1. Parabolă, alegorie, fabulă. – 2. Proverb, zicătoare. – 3. Exemplu, model. Mag. példa (Cihac, II, 520; Bogrea, Dacor., III, 409), din germ. Bild. Sec. XVII. – Der. pild(u)i, vb. (a da ca exemplu; a certa, a dojeni; refl., a lua exemplu, a imita); nepilduit, adj. (fără exemplu); pilduitor, adj. (exemplar). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z