PROTUBERÁNȚĂ s.f. Ieșitură în afară a unui obiect, a unui organ etc.; proeminență. ◊ (Anat.) Protuberanță inelară = segment al encefalului, situat între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. ♦ (la pl.) Proeminențe de culoare roșie pe suprafața Soarelui, formate din mase uriașe de gaze incandescente care ating înălțimi de sute de mii de kilometri. [< fr. protubérance, cf. lat. protuberantia]. Vezi definitia »

CONSTRINGÉNȚĂ s.f. Mărime fizică ce caracterizează sticlele optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. [< fr. constringence]. Vezi definitia »

MIȘÁUCĂ adj. f. (Reg.) Ticăloasă. – Din mișea + suf. -aucă. Vezi definitia »

strătorícă, s. f. – Ventrilică (Veronica officinalis). Sb. strator, bg. stratur „amarant”. Vezi definitia »

SENZITÍVĂ s.f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor ale cărei frunze se strâng la cea mai mică atingere; mimoză senzitivă. [< fr. sensitive]. Vezi definitia »