nădúf (nădúfuri), s. n. – 1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zăpușeală. – Var. (înv.) năduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug „suferință” și duh. – Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie); nădușitor, adj. (care te face să transpiri); nată, s. f. (Trans., înv., răceală, guturai), din mag. mátha ‹ slov. nadiha (Cihac, II, 517). Vezi definitia »

zulúf (-fi), s. m. – Buclă, cîrlionț. – Mr. dzuluf, zăluf, țaluf. Tc. (per.) zülüf (Roesler 592; Șeineanu, II, 392; Lokotsch 2230; Ronzevalle 96), cf. ngr. τσουλούφι, bg. zuluf, culuf. Din ultimul cuvînt provine țuluc, s. m. (smoc), în Mold. – Der. zulufat, adj. (cu zulufi). Vezi definitia »

SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite sau folosită în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec. Vezi definitia »

TUF s.n. (Geol.) Rocă calcaroasă sau vulcanică, poroasă, mai mult sau mai puțin cimentată. [Pl. -furi. / < fr. tuf, it. tufo]. Vezi definitia »

puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). Vezi definitia »