SĂHĂIDĂCÁR, săhăidăcari, s. m. (Înv.) Persoană care făcea sau vindea arcuri, săgeți, șei, hamuri etc. [Var.: săidăcár, sahaidacár s. m.] – Săhăidac + suf. -ar. Vezi definitia »

măgár (măgári), s. m. – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creastă de acoperiș la casele țărănești. – 3. Lichea, secătură. – Megl. măgar. Lat. ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgar › un măgar; cf. fr. onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezența măgarilor sălbatici în România în vechime, cf. Giurescu, Istoria românilor, I, 7 și Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se menținuse aproape peste tot der. din ngr. γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Pușcariu, Lr., 278), cf. alb. gomar (după Tiktin, ngr. și alb. duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, consideră originea acestui cuvînt drept necunoscută; după Lahovary 333, ar trebui căutată în limbile preindo-europene. Der. măgăreață, s. f. (măgăriță); măgăriță, s. f. (femela măgarului); măgărar, s. m. (păzitor de măgari); măgăresc, adj. (de măgar); măgărește, adv. (ca măgarii); măgări, vb. (a maltrata, a umili); măgărie, s. f. (murdărie, nedelicatețe); măgăroi, s. m. (măgar mare); măgăroi, s. n. (stog, grămadă). Din rom. provin alb. magar, f. magarits, bg. magare „asin”, magareški „măgăresc”, magareština „măgărie”, magarica „măgăriță”, magarija „măgărie”, magarosvam „a certa”, sb., cr., slov. magarac, f. magarica (sec. XVII), magaričar „varietate de stejar”, magarčev „măgăresc”, magarčiti „a insulta, a-l face măgar”. Vezi definitia »

RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv). Vezi definitia »

CHANDANNAGAR (CHANDERNAGOR), oraș în NE Indiei (Bengalul de Vest), pe rîul Hooghly, la N de Calcutta; 101,9 mii loc. (1981). Ind. bumbacului, iutei și mobilei. Enclavă franceză fundată în 1673 de Compania Franceză a Indiilor de Est („India franceză”), ocupată de englezi (1757-1763, 1794-1816) și încorporată Indiei în 1950. Muzeu. Universitate. Vezi definitia »

contrár s. n., pl. contrárii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare Vezi definitia »