VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza. Vezi definitia »

EPANORTÓZĂ s. f. figură retorică constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț, în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. (< fr. épanorthose, gr. epanorthosis) Vezi definitia »

CICLÍTĂ s. f. (med.) varietate de irită care afectează doar corpul ciliar. (< fr. cyclite) Vezi definitia »

panchioáncă, panchioánce, s.f. (reg.) femeie care nu vede bine, cu vederea slăbită. Vezi definitia »

sálă (sắli), s. f. – Încăpere mare. – Var. Mold. șală. Mr. sală. Fr. salle, mr. din it., cf. ngr. σάλα. Fonetismul var. mod. este curios și se explică probabil prin analogie cu multe cuvinte orientale, care au pe ș în tc. și s în ngr. cf. șal, ngr. σάλι, șah, ngr. σάχης etc. -Der. salon, s. n., din fr. salon, mr. salone, din it. salone, cf. ngr. σαλόνι. Vezi definitia »