STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus. Vezi definitia »

contráct (contrácte), s. n. – Acord încheiat între două sau mai multe persoane. Lat. contractus (sec. XVIII), sau din fr. contrat, cu influența lui act. – Der. contractual, adj., din fr.; contracta, vb. din fr. contracter; contractant, s. m., din fr.; contracciu, s. m. (concesionar), probabil prin intermediul tc. kontrato, cu suf. -çi; contractil, adj. (contractabil); contracțiune, s. f. (contractare); contractură, s. f. (contractare). Vezi definitia »

tract (-turi), s. n. – Drum important. Lat. tractum, prin intermediul rus. trakt (Cihac, II, 418). – Der. trata (var. tracta), vb. (a negocia, a dispune; a discuta, a comunica; a se purta, a se comporta; a se supune unui tratament, a numi, a califica; a ospăta, a cinsti), din it. trattare, fr. traiter și var. înv. după lat. tractare; trată, s. f. (cambie), din it. tratta; tratat (var. înv. tractat), s. n., din it. trattato și mai înainte (sec. XVIII) din pol., rus. traktat; tratație, s. f. (ospăț, invitație); tratament, s. n., după fr. traitment; tractir, s. n. (han, birt; bordel, casă de toleranță), din rus. traktir ‹ it. trattoria (Cihac, II, 418; Sanzewitsch 211); tractirgiu, s. m. (hangiu, birtaș), în Mold.; tractament, s. n. (rezoluție, dispoziție; invitație, ospăț), din germ. Traktament (Tiktin), sec. XIX, înv.; tractirui, vb. (a trata, a discuta, a dezbate), înv., din germ. traktieren; maltrata, vb., din fr. maltraiter. Vezi definitia »

CVASICONTRÁCT s. n. aranjament fără o perfectare legală. ◊ contract imperfect încheiat între guvern și producător în vederea încurajării unei anumite producții. (< fr. quasi-contrat) Vezi definitia »

CONJÚNCT, -Ă adj. (Gram.) Forme conjuncte = formele prescurtate care se întâlnesc la prezentul indicativ persoana 1 sg. și 3 sg. și pl. ale verbului „a fi” și formele neaccentuate de dativ și acuzativ singular și plural ale pronumelui personal. [< lat. coniunctus]. Vezi definitia »