CONCILIATORÍSM s.n. Atitudine, acțiune conciliatoare; împăciuitorism, oportunism. [Pron. -li-a-. / < it. conciliatorismo]. Vezi definitia »

DETERMINÍSM s.n. (Fil.) Teorie care susține universalitatea principiului cauzalității, teza că toate fenomenele naturii, societății și gândirii se nasc și se dezvoltă în virtutea unor cauze, mișcarea lor fiind guvernată de legi obiective. [< fr. déterminisme]. Vezi definitia »

ADVENTÍSM s. n. doctrină a unei secte religioase care propagă credința în a doua venire a lui Cristos pe pământ. (< engl. adventism, germ. Adventismus) Vezi definitia »

CRITICÍSM s.n. 1. Denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice. 2. Doctrină care minimalizează capacitatea omului de a cunoaște lumea și care consideră drept izvor al cunoașterii numai experiența înțeleasă subiectiv. ♦ Critică fără discernământ, exagerată sau chiar rău intenționată. [< fr. criticisme]. Vezi definitia »

SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filozofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualisme. Vezi definitia »