Definita cuvantului absolutoriu
absolutóriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație. 2. act de absolvire a unei școli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu absolutoriu
encómiu (-ii), s. n. – Elogiu, laudă. – Var. (înv.) engomion, engomie. Gr. ἐνϰώμιον. Sec. XVIII (Gáldi 179). – Der. encomiastic, adj. Vezi definitia »
arzulíu, (arzulíe), ad.j – Înflăcărat, aprins, focos. Tc. arzülü „dornic” (DAR; Pascu, Beiträge, 14), cu semantism datorat asocierii cu arz-, de la a arde. După Candrea-Dens., 78, de la arde. Probabil din același cuvînt tc., într-o formă redusă *arzü, care nu ni se pare clară, derivă arzoi (var. arzui), adj. (aprins, înflăcărat, pasionat), pe care DAR îl derivă direct din a arde. Vezi definitia »
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi]. Vezi definitia »
COLÓDIU s. n. Soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și alcool și care, prin evaporare, lasă o peliculă aderentă. – Din fr. collodion. Vezi definitia »
TABLÍNIU s.n. Mică sală în casele romane, situată între atrium și peristil. [Pron. -niu. / < lat. tablinium]. Vezi definitia »