DISLALÍE s. f. tulburare în articularea cuvintelor, datorată unor malformații sau leziuni ale organelor fonatoare. (< fr. dyslalie) Vezi definitia »

ORTOGRAFÍE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corectă; aplicarea practică a acestor reguli. (< lat., gr. orthographia, fr. orthographie) Vezi definitia »

ISEGORÍE s. f. termen care desemna, în democrația sclavagistă ateniană dreptul egal al fiecărui cetățean de a lua cuvântul spre a se pronunța în treburile publice. (cf. gr. isegoreo, a vorbi cu egală libertate) Vezi definitia »

POLIMATÍE s.f. (Liv.) Cunoaștere care cuprinde cunoștințe din mai multe domenii; enciclopedism. [Gen. -iei. / < fr. polymathie, cf. gr. polys – numeros, manthanein – a învăța]. Vezi definitia »

SUMÁȚIE, sumații, s. f. (Biol.) Adiție latentă. – Din fr. sommation (după sumă). Vezi definitia »