Definita cuvantului antonomază
ANTONOMÁZĂ, antonomaze, s. f. Figură de stil care constă în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze în locul unui nume propriu; antonomasie. – Din fr. antonomase.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu antonomază
plescáviță (plescávițe), s. f.1. Eczemă, erupție. – 2. Diferite plante: Malachium aquaticum, Cynoglossum officinale, Cucuballus baccifer etc. – Var. plesca(gh)iță. Bg., sb. pljuskavica (Tiktin). Vezi definitia »
língură (línguri), s. f.1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1.3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132). Vezi definitia »
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma. Vezi definitia »
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. ◊ Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža. Vezi definitia »
ótcă (-ci), s. f. – (Olt.) Ultima țuică care iese de la distilare. – Var. otoșcă. Sl. otok, din sl. točiti (Miklosich, Slaw. Elem., 34). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z