cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. Vezi definitia »

zgândări, zgândăresc (er.) I. v. t. a excita, a ațâța. II. v. r. a se excita, a se ațâța (reciproc). Vezi definitia »

colắri s. f. – Cantitate de mușchi ce atîrnă de o stîncă sau de povîrnișul unei prăpăstii. Lat. collāre „colier, salbă” (Pușcariu, Dacor., IV, 681; REW 2042; DAR); cf. it. collare, prov. colar, fr. collier, sp., port. collar. Este neîndoios cuvînt identic cu culare, s. f. (trestie ce crește la malul bălților sau rîurilor; cheie, strîmtoare; peșteră), pe care îl derivă din lat. *cŭbῑlāre, de la cŭbῑle „cuib” și DAR îl consideră de origine necunoscută. Vezi definitia »

LICURÍ vb.IV v. licări. Vezi definitia »

ZGÂNDĂRÍ, zgândăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec. Vezi definitia »