románș adj. m., s. m., pl. románși; adj. f., s. f. románșă, pl. románșe Vezi definitia »

păticúș, păticúși, s.m. (reg.) farmacist. Vezi definitia »

potáș s. m. – Potasă, carbonat de potasiu. Germ. Pottasche. Înv., introdus în sec. XVIII, cînd se exportau mari cantități în Anglia și Olanda, sub formă de cenușă de stejar. Este dubletul lui potasă, s. f. din fr. potasse și al lui potasiu, s. m., din fr. potassium. Vezi definitia »

leș (-șuri), s. n. – Cadavru, rămășiță pămîntească. – Mr. leșe, leșă. Tc. leș (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Berneker 703; Lokotsch 1306; Tiktin; Philippide, II, 719), cf. ngr. λέσι, alb. lješ, bg. leš. Miklosich, Slaw. Elem., 10, crede că ar fi un cuvînt indigen; Philippide, Principii, 148, pornea în mod echivoc de la lat. lixium. Vezi definitia »

PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș. Vezi definitia »