Definita cuvantului perfect
PERFÉCT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu perfect
GELIFRÁCT s.n. (Geol.) Bloc, de mărimi și de forme diferite, format ca urmare a gelifracției. [< fr. gélifract]. Vezi definitia »
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc]. Vezi definitia »
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură cu (cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe primele lupte. – Din fr. contact, lat. contactus. Vezi definitia »
APEDÚCT s.n. Sistem de conducte prin care se aduce apa de la locul de captare până la locul de consum. [Pl. -te, -turi. / după lat. aquaeductus, fr. aqueduc]. Vezi definitia »
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus. Vezi definitia »