PRÁFTORIȚĂ, praftorițe, s. f. Pămătuf din păr, din zdrențe, din fâșii de rafie etc., fixat într-o coadă lungă, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine, în fierărie, pentru a stropi cărbunii încinși etc.; praftură. ◊ Expr. (Fam.) A(-i) da cu praftorița = a) a vorbi mult, a trăncăni; b) a supăra pe cineva prin aluzii jignitoare. – Praftură + suf. -iță. Vezi definitia »

ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. și: zemi] s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Var.: zámă s. f.] – Lat. zema. Vezi definitia »

ÁURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura. Vezi definitia »

máscă (mắști), s. f. – Obrăzar, machiaj. Fr. masque, ca și cască din fr. casque, cf. rus. maska. E dubletul lui mascara. – Der. masca, vb. (a ascunde, a disimula), din fr. masquer; mascat, s. n. (în teatru, mică cortină care reprezintă spații îndepărtate văzute în culise); mascaradă, s. f., din fr. mascarade; măscuit, adj. (Mold., de mască, de deghizat); demasca, vb. (a dezvălui), din fr. démasquer. Vezi definitia »

ANCHÉTĂ s.f. Cercetare făcută de o autoritate publică cu scopul de a stabili vinovații și împrejurările în care s-a produs un fapt. ♦ Cercetare pe teren făcută în scop științific; sondaj. [< fr. enquête]. Vezi definitia »