PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent, picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (în compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

Sursa: DEX '98