stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »

STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț. Vezi definitia »

CLOBÁNȚ, clobanțuri, s. n. (Reg.) 1. Clonț (1). 2. Cârligul fântânii de care se atârnă cofa pentru a scoate apă. – Comp. clonț. Vezi definitia »

CĂNĂVẮȚ s. n. v. canavață. Vezi definitia »

nodíț, -ă, s.n. și f. (reg.) 1. încheietura mâinii; nodeu. 2. gleznă, nodeu. Vezi definitia »