clănțoi, clănțoi s. m. (intl.) denunțător, informator. Vezi definitia »

MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi. Vezi definitia »

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. Vezi definitia »

CIOCOͲ, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi¹ (1), a-și însuși apucături de ciocoi¹; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi¹. Vezi definitia »

hoí, hoiésc, vb. IV refl. (reg.) a se drăgosti (feciorii și fetele), a se dezmierda, a se honcăli. Vezi definitia »