cioácă (cioáce), s. f. – 1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui boc › boacă sau al lui bot › butuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc. – Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniță „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f.(om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka. Vezi definitia »

DIÁULĂ s.f. (Ant.) Măsură de lungime în valoare de două stadii. ♦ Cursă dublă de două stadii. [< fr. diaule, lat. diaula, gr. diaulos]. Vezi definitia »

ALBORÁDĂ s. f. cântare în onoarea și sub fereastra cuiva în zori; albadă, aubadă. (< sp. alborada) Vezi definitia »

ALICÓTĂ adj.f. (Mat.) Parte alicotă = parte a unui tot, conținută în el de un anumit număr întreg de ori. [< fr. aliquote]. Vezi definitia »

podhorniță (podhórnițe), s. f. – Stinghie inferioară la jug. – Var. pohorniță, pohodnicioară, pohornicioară. Probabil dintr-un rut. *podhorlica, din pod „sub” și horlo „gît” (Scriban). Legătura cu sl. pohoditi „a circula” (Tiktin) este mai puțin sigură. În Mold. Vezi definitia »