falángă (fălắngi), s. f. – 1. Sul de lemn în care legau condamnații care erau bătuți la tălpi; era pedeapsa aplicată în vechime și elevilor la școală, desființată înainte de 1850. – 2. Bătaie. – Var. (înv.) falagă. Mr. falangu, megl. fálăgă. Ngr. φάλαγγας (Lokotsch 578), cf. tc. falaka (de unde var.), bg. falaga (› megl.). Este dublet de la falangă, s. f. (os de la degete), din gr. φάλαγξ, prin intermediul lat. phalanga, fr. phalange, și al lui parîngă. – Der. falanster, s. n., din fr. phalanstère; falansterian, adj. Vezi definitia »

ELECTROCULTÚRĂ s. f. utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. (< fr. électroculture) Vezi definitia »

schiverniseálă, schiverniséli, s.f. (înv.; și reg.) faptul de a-și procura cele necesare vieții, mijloacele de trai, de gospodărie; chiverniseală. Vezi definitia »

MEZODERMÓZĂ s. f. afecțiune a țesuturilor provenite din mezoderm. (< fr. mésodermose) Vezi definitia »

TÁBLĂ², table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table². – Din ngr. távli. Vezi definitia »