cordiúg, s. m. – Aftă. – Var. cord(i)uc, curduc. Rut. kordjuk (DAR). În Mold. Vezi definitia »

TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește în mod ilegal țara, partidul etc. – Din fr. transfuge, lat. transfuga. Vezi definitia »

TEFELÚG, tefeluge, s. n. Tăvălug. – Et. nec. Cf. tăvălug. Vezi definitia »

coșciúg (coșciúge), s. n. – 1. (Mold.) Coșniță. – 2. Sicriu. Sb. kovĭčegŭ „cutie” (Cihac, II, 65; Conev 72), cf. bg., sb., rus. kovčeg; fonetismul a fost influențat de analogia cu coș (cf. Hasdeu, Col. Traian, 1883, 244). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 185; și Vaillant, BL, XIV, 12, pentru istoria cuvîntului sl. Vezi definitia »

pilúg², pilúge, s.n. (reg.) 1. pisălog (de la piua de postav). 2. unealtă casnică de pisat; pisălog, pisălău, pisător, nilog. 3. băț lung, rotund și gros pentru zdrobit boabele, semințele în piuă. 4. băț lung, rotund și gros cu crestături la un capăt, cu care se bate brânza în putinei. 5. picior, proteză de lemn a unui picior. 6. (fam.; în expr.) a tunde pilug = a tunde până la piele. Vezi definitia »