MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. Vezi definitia »

AUTOTOXÍNĂ s. f. substanță toxică produsă de propriul organism. (< fr. autotoxine) Vezi definitia »

CHIURÉTĂ s. f. instrument chirurgical în formă de lingură tăioasă, în obstetrică, ginecologie, otorinolaringologie etc. (< fr. curette) Vezi definitia »

ALGOSTÁZĂ s.f. Suprimarea durerii. [< fr. algostase, cf. gr. algos – durere, stasos – oprire]. Vezi definitia »

hălăicuță, hălăicuțe s. f. (glum.) groapă de pe străzile din București. Vezi definitia »